Un saivan din Todireşti a luat foc de la un scurtcircuit


Intră acum și în grupul de

Pagube de 100 de milioane de lei vechi a înregistrat o firmă din Todireşti, după ce un saivan a fost distrus într-un incendiu izbucnit miercuri dimineaţă. Potrivit ISU Bucovina Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 04:50, astfel că Garda de Intervenţie Solca şi Detaşamentul de Pompieri Suceava împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Todireşti, Botoşana şi Cajvana au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea incendiului izbucnit la o societate comercială din comuna Todireşti.

Când pompierii au ajuns la faţa locului ardea un saivan, destinat creşterii puilor, existând pericolul de propagare la alte două saivane.
Focul a fost stins la ora 06:40, arzând astereala acoperişului saivanului pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp şi circa 70 mp din planşeu, pagubele fiind estimate de proprietar la cca 10.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de către conductori electrici defecţi.
Pompierii au salvat cele două saivane, în valoare de aproximativ 150.000 lei.
ISU Suceava precizează că saivanul nu era populat cu animale în momentul incendiului.


Intră acum și în grupul de